Suomi     Eλληνικά    Italiano     Malti          Român

Rezumat executiv

 1 Scopul proiectului

Acest proiect îşi propune să dezvolte folosirea fototerapiei în cadrul penitenciarelor din UE ca mijloc de stimulare a învăţării emoţionale în rândul deţinuţilor. Fototerapia este văzută drept o metodă eficientă din punct de vedere al costurilor, permiţând accesul rapid la problemele clienţilor; o metodă care permite formarea personalului în mod sustenabil. Fototerapia pare a fi deosebit de potrivită pentru folosirea în acest context, pentru că furnizează un mijloc unic de expresie celor cărora li se permite doar rareori să vorbească, trecând peste barierele culturale şi lingvistice.

2 Nevoi identificate – Managementul emoţiilor pe eşantioane din penitenciare

Peste 20% dintre deţinuţii dintr-un eşantion britanic prezentau boli mintale şi probleme emoţionale (Ministerul Justiţiei, 2010) şi recurgeau adesea la abuzul de droguri şi/sau alcool pentru a-şi gestiona emoţiile (Bosteder & Hargrave, 2008). În Malta, se estimează că 41% dintre deţinuţi consumă substanţe stupefiante, un număr semnificativ prezentând şi probleme de sănătate mintală. Mai mult, în ciuda numărului relativ mic de infractori din penitenciarele finlandeze, au fost reliefate şi aici rate ridicate de recidivă şi sinucidere (Joukamma, 1997) şi o gamă foarte limitată de activităţi în penitenciare care pot oferi ocazia învăţării emoţionale. Oportunităţile pentru dezvoltarea învăţării emoţionale şi pentru intervenţii psihologice sunt deosebit de limitate şi doar sporadice în penitenciarele din Italia şi Grecia. Penitenciarele româneşti se confruntă şi ele cu dificultăţi, mai ales în ce priveşte managementul furiei şi al violenţei în condiţiile privării de libertate, coroborate cu faptul că sistemul penitenciar românesc are foarte puţină experienţă în privinţa folosirii psihoterapiilor.

3 Lacune în serviciile de intervenţie terapeutică privitoare la învăţarea emoţională a deţinuţilor

 În ciuda accentului pus pe dezvoltarea inteligenţei cognitive în penitenciare, psihologii au atras atenţia asupra importanţei domeniilor alternative ale inteligenţei şi învăţării, cum ar fi rolul inteligenţei emoţionale în adaptarea deţinuţilor, utilizarea abilităţilor şi integrarea în societate;  astfel, a fost identificată o lacună importantă în privinţa serviciilor de facilitare a "învăţării emoţionale" în penitenciarele din UE.

 4 Nevoi identificate – Inteligenţa emoţională, învăţarea emoţională şi deţinuţii

 ‘Inteligenţa emoţională’ (IE) desemnează procesul implicat în recunoaşterea, folosirea, înţelegerea şi gestionarea stării emoţionale a propriei persoane şi a celorlalţi în reglementarea comportamentelor şi rezolvarea problemelor de natură emoţională (Mayer & Salovey, 1997; Salovey & Mayer, 1990). Învăţarea emoţională, procesul prin care o persoană îşi poate dezvolta inteligenţa emoţională, poate implica dobândirea capacităţii sau a competenţelor necesare pentru a observa şi a transmite, a asimila şi a controla emoţiile la nivel raţional, atât în ce priveşte propria persoană, cât şi ceilalţi (Mayer et al. 2000). De asemenea, unele studii arată că inteligenţa emoţională ar putea juca un rol în apariţia comportamentelor infracţionale (Santesso et al., 2006). Gaum et al. (2006) au sugerat că succesul reabilitării infractorilor ţine de eficienţa procesului de învăţare a modului în care abilităţile de gestionare a emoţiilor pot fi controlate şi ameliorate. Această constatare este deosebit de relevantă în contextul politicilor actuale privind scăderea numărului de recidive (Ministerul Justiţiei, 2010).

 5 Dezvoltarea inteligenţei emoţionale – beneficii posibile pentru deţinuţi şi societate

 Kravitz and Schubert (2010) propun următorii indicatori ai inteligenţei emoţionale:

 Auto-conştientizarea: Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional sunt conştiente de propriile sentimente, motivaţii şi nemotivaţii, dar şi de efectul acestora asupra celorlalţi.

Competenţele sociale: Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional ştiu să comunice şi să relaţioneze cu ceilalţi, ascultând cu atenţie şi adaptându-şi stilul comunicaţional în funcţie de nevoile celorlalţi, arătând compasiune.

Optimismul: Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional sunt pozitive şi optimiste, având atitudini care stimulează dorinţa de a lucra cu consecvenţă pentru atingerea scopurilor propuse, chiar şi atunci când se confruntă cu obstacole.

Controlul emoţional: Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional gestionează stresul în mod echilibrat şi sunt capabile să rămână în situaţii care ar putea fi stresante, de exemplu, în perioade de schimbare sau conflict.

Flexibilitatea: Persoanele inteligente din punct de vedere emoţional sunt capabile să se schimbe, găsind opţiuni prin folosirea tehnicilor de rezolvare a problemelor.

 6 Măsuri ale inteligenţei emoţionale

 Inteligenţa emoţională poate fi măsurată în mai multe feluri. Testul inteligenţei emoţionale Mayer-Salovey-Caruso (MSCEIT), creat pentru adulţi de peste 17 ani, îşi propune să măsoare inteligenţa emoţională punând întrebări în baza unor scenarii cotidiene obiective şi impersonale. Astfel, MSCEIT evaluează felul în care respondenţii rezolvă problemele emoţionale cu ajutorul a opt scoruri orientate pe rezolvarea sarcinilor şi nu se bazează pe evaluările subiective ale participanţilor.

Modelul Bar-On (Bar-On, 2006) măsoară inteligenţa social-emoţională, explorând o gamă de competenţe emoţionale şi sociale interconectate cu ajutorul unui inventar de coeficienţi emoţionali.

Modelul lui Goleman (1998) măsoară inteligenţa emoţională cu ajutorul inventarului competenţei emoţionale (ECI), modelului de evaluare a inteligenţei emoţionale (EIA) şi al chestionarului de stabilire a profilului profesional - versiunea inteligenţă emoţională (WPQei). Modelul de evaluare a inteligenţei emoţionale a fost creat pornind de la un model intuitiv, bazat pe abilităţi, cu ajutorul a patru abilităţi care asociază lucrurile pe care le observă o persoană cu lucrurile pe care le face acea persoană cu propriile emoţii în prezenţa celorlalţi. Pe lângă coeficientul emoţional general, EIA măsoară de asemenea gradul de auto-conştientizare, de auto-gestionare, de conştientizare socială şi de gestionare a relaţiilor. Pe de altă parte, WPQei măsoară inteligenţa emoţională în context profesional, cu ajutorul a 84 de întrebări. În opinia multor specialişti, este un instrument eficient de formare şi de team-building.

7 Folosirea fotografiilor în intervenţia terapeutică

În cadrul disciplinelor terapeutice, fototerapia şi fotografia terapeutică nu sunt entităţi complet separate. Se poate spune că ambele implică folosirea “calităţilor afectiv-comunicative ale fotografiilor şi a interacţiunii cu acestea” (Weiser, 2004:1) pentru a-i ajuta pe clienţi să vorbească despre dificultăţile cu care se confruntă (Weiser, 1999, 2001). Fototerapia şi fotografia terapeutică s-au dezvoltat în primă instanţă în anii 1980 şi 1990, însă în prezent se pare că asistăm la o renaştere a interesului pentru aceste metode (Loewenthal, 2011; Weiser, 2000). Este posibil ca această renaştere să fie potenţată de apariţia telefoanelor cu cameră foto şi a camerelor digitale din ce în ce mai performante, dar şi de dezvoltarea Internetului, cu ajutorul căruia imaginile pot fi accesate cu uşurinţă pe site-uri precum Facebook şi YouTube.

Fototerapia poate fi definită drept folosirea fotografiilor cu scopul de a-l ajuta pe client să-şi verbalizeze problemele (Krauss & Fryrear, 1983; Weiser, 2002). ‘Fototerapia’ poate fi definită, printre altele, drept folosirea fotografiilor în cadrul practicii normale a psihoterapiei şi consilierii; în cazul ei însă, în cadrul unei şedinţe individuale sau de grup, clientul alege o fotografie care îi transmite ceva, aceasta fiind folosită drept o cale de acces către gândurile sale. Pe de altă parte, de cele mai multe ori, în 'fotografia terapeutică', clientul este cel care face fotografii, acest proces fiind folosit drept o modalitate de a trece peste un blocaj emoţional (Martin & Spence, 1987, 1988; Spence, 1986). În acest proiect, termenul de 'fototerapie' a fost folosit iniţial pentru a desemna orice modalitate de folosire a fotografiilor în scop terapeutic. De fapt, deosebirile dintre fototerapie şi terapia fotografică nu sunt întotdeauna clare, iar unii practicieni folosesc cele două metode în mod alternativ în practica lor. În acest proiect, termenul de ‘fototerapie’ este folosit într-un sens foarte larg. De o importanţă vitală este faptul că setul de metode pe care diferite persoane îl numesc practică este reglementat în mod diferit în fiecare ţară. Astfel, orice persoană care are în vedere abordările propuse de proiectul ‘PhototherapyEurope în Penitenciare’ are obligaţia de a verifica ce este permis şi ce nu în ţara în care îşi desfăşoară activitatea.

Urmând ideea lui Freud, care sublinia că “în esenţă, reprimarea apare atunci când un anumit lucru este înlăturat şi ţinut departe de conştient” (1915:147), argumentăm că fotografiile pot fi o cale de a accesa inconştientul în vederea investigării a ceea ce a fost reprimat (acele amintiri, gânduri şi dorinţe care ar putea fi prea dificil de acceptat în conştient). Weiser (2001) propune o optică similară atunci când discută o serie de metode în care subiecţii folosesc fotografiile ca un eşafod pe care îşi proiectează propriile interpretări şi semnificaţii date lumii.

 S-a arătat că, atunci când au fost încorporate în terapie, fotografiile au fost un mijloc eficient de ameliorare a controlului asupra impulsurilor, a competenţelor sociale şi a încrederii în sine (Cosden & Reynolds, 1982). Comfort (1985) le-a prezentat clienţilor valoarea limbajului vizual ca bază a comunicării imagistice între client şi terapeut.

8 Metodologii şi produse

 Trecerea în revistă a literaturii de specialitate scoate în evidenţă patru abordări cu privire la folosirea terapeutică a fotografiilor (planşe fotografice, albume foto, exprimarea prin fotografii/angajabilitate şi portretistică), care vor fi testate de toţi cei şapte parteneri în şase ţări diferite. Drept rezultat, vom crea un site web, manuale de formare şi planşe fotografice. Acestea vor fi diseminate cu ajutorul unor prezentări în cele şase ţări, al unei conferinţe organizate la Londra şi al unor programe de formare oferite de fiecare dintre cei şapte parteneri.

Pentru versiunea completă a analizei literaturii de specialitate, clic aici.